Category: Politica de învățare

FOCUS – despre experiența de a fi partener în cadrul unui proiect co-finanțat de programul Erasmus+ al Uniunii Europene

Ne apropiem de finalul proiectul FOCUS și ne-am dorit să aflăm de la partenerii noștri cum a fost experiența de a fi parte din proiectul FOCUS. Citește în continuare despre concluziile proiectului FOCUS din perspectiva partenerilor proiectului.

Bernhard Gut, Psiholog clinician, asistent social calificat și supervizor – Universitatea de Științe Aplicate din Vorarlberg (Austria)

1. Cum a fost experiența de a fi partener în cadrul proiectului FOCUS?

FOCUS a fost deja al treilea proiect comun cu CONCORDIA Academia. Experiența cu organizația coordonatoare a fost excelentă: un partener absolut de încredere, care depune toate eforturile pentru a se asigura că un astfel de proiect se desfășoară fără probleme.

2. Cum vei folosi rezultatele proiectului FOCUS în activitatea ta din viitor?

De vreme ce Schloss Hofen (centru educațional ce face parte din Vorarlberg University of Applied Sciences) este o instituție activă în domeniul educației și avem multe programe pentru diferite grupuri țintă (asistență socială, psihologie, educație, medicină, asistență medicală, psihoterapie, afaceri), rezultatele vor fi încorporate în (re)proiectarea acestor cursurilor.

3. Care sunt principalele concluzii cu care ai rămas? Cum te vor ajuta pe tine ca profesionist în domeniul social?

Am dobândit o nouă perspectivă asupra înțelegerii termenului„profesionalism” – cele mai valoroase lecții pentru mine au venit de la Conferința Viitorului care a avut loc în București în octombrie 2021.

4. În ce fel ți-a fost util acest proiect?

Mi-a fost de mare ajutor să examinez în mod continuu teme legate de viitor și competențele necesare pentru a te pregăti pentru acesta ca profesionist în domeniul social. A mai fost foarte valoros faptul că am împărtășit idei cu specialiști din țări și culturi diferite.

5. Ce ai învățat nou despre tine în timpul proiectului?

Mi-a devenit clar că formatele „vechi” de conferințe și ateliere trebuie adaptate schimbărilor din mediul digital care vine cu provocarea de a deveni creativi și de a inova.

6. Cum pot profesioniștii din domeniul social să beneficieze la maximum de rezultatele proiectului? Dar managerii, supervizorii și cei care formează profesioniștii din domeniul social?

Cred că rezultatele proiectului FOCUS sunt revelatoare, dar și incomode pentru cei care lucrează în domeniul social. Atât de multe lucruri ar trebui să se schimbe de ambele părți – atât în ceea ce îi privește pe cei care iau decizii la nivel politic, cât și pe profesioniștii din organizațiile sociale. Acceptarea acestui fapt și dorința de schimbare sunt esențiale pentru ca rezultatele proiectului FOCUS să dea roade pe termen lung. Cred ca cea mai mare dificultate provine din stabilirea unei nevoi comune. În momentul în care putem cădea de acord asupra acestui lucru, atât la nivel politic, cât și organizațional, putem să începem să aplicăm ceea ce proiectul FOCUS ne învață – cum să creăm o cultură de învățare la locul de muncă, cum să devenim traineri și manageri mai buni și cum să recrutăm oameni și să contribuim la retenția lor în organizații.

Niels Christian F Vestergaard, International Senior Manager – SOSU Østjylland (Danemarca)

1. Cum a fost experiența de a fi partener în cadrul proiectului FOCUS?

Ne-a făcut plăcere să participăm ca parteneri în proiectul FOCUS, care a fost foarte bine coordonat de echipa din România. Alături de aceasta și de ceilalți parteneri, am reușit să ducem la bun sfârșit un proiect educațional complex în timp ce am trecut prin provocări de ordin istoric: pandemia Covid19 și războiul din Ucraina.

Am cunoscut noi profesioniști cu care împărtășim un țel comun: să dăm mai multă putere profesioniștilor din domeniul social și să creștem calitatea serviciilor sociale oferite în țările noastre și în alte țări din Uniunea Europeană. Credem că parteneriatele nou-create reprezintă doar începutul pentru proiecte viitoare în care vom putea să devenim mai buni în ceea ce facem.

2. Cum vei folosi rezultatele proiectului FOCUS în activitatea ta din viitor?

În cadrul proiectului, am realizat că există mai multe aspecte legate de munca în domeniul social cărora avem nevoie să le acordăm mai mare atenție. Acest lucru se aplică atât în ​​raport cu educația socială și sanitară, dar și pentru numeroasele cursuri de formare continuă pe care le oferim.

Printre cele mai importante obiective din punctul meu de vedere este să îi ajutăm pe studenți să își dezvolte gândirea critică și să ne începem să acordăm mai multă atenție creării de noi legături cu alte organizații și instituții din domeniul social în Uniunea Europeană.   

3. Care sunt principalele concluzii cu care ai rămas? Cum te vor ajuta pe tine ca profesionist în domeniul social?

Am înțeles cât de important este să te implici în proiecte cu colegi din alte țări și culturi. Acest lucru te ajută să ieși din zona de confort și să acorzi mare atenție limbajului și comunicării. Este o provocare să împărtășești opinii cu specialiști din același domeniu ca al tău, dar care nu cunosc specificul sistemului social din țara unde locuiești și activezi ca profesionist. Acest lucru îți deschide orizonturile și te ajută să te uiți la provocările tale diferit.

4. În ce fel ți-a fost util acest proiect?

Pe lângă noile perspective dobândite din colaborarea cu profesioniști din domeniul social din alte țări, experiența m-a ajutat să dobândesc cunoștințe de prospectare a viitorului. În cadrul FOCUS, ne-am uitat la trenduri și factori de schimbare și am înțeles cât de important este să ridici privirea și să privești către viitor. Ieșind din rutina zilnică, te poți pregăti mai bine pentru necunoscut, care, așa cum am văzut în ultimii doi ani, te poate lua prin suprindere atunci când te aștepți mai puțin

5. Ce ai învățat nou despre tine în timpul proiectului?

Am învățat că ideile bine argumentate, principiile sănătoase și un mod de gândire riguros rămân piatră de temelie pentru calitatea serviciilor sociale sau educaționale pe care le oferim. Nu cred că ideile noi cărora le lipsește o bază solidă de argumente rezistă în timp, dar acestea îți pot distrage atenția de la ceea ce este cel mai important: starea de bine și progresul celor pe care îi susții, indiferent dacă sunt studenți sau persoane aflate în dificultate. În cazul FOCUS, am descoperit că principiile de bază și valorile după care m-am ghidat de-a lungul anilor în munca mea sunt importante și pentru alți profesioniști din domeniul social (cum ar fi grija de sine, gândirea critică sau importanța creării de parteneriate), dar că acestea trebuie adaptate la prezent în contextul digitalizării și al automatizării.

6. În ce mod crezi că este util proiectul FOCUS pentru profesioniștii din domeniul social? proiectului? Dar managerii, supervizorii și cei care formează profesioniștii din domeniul social?

Îi încurajez pe toți profesioniștii din domeniul social să citească raportul Competențele Viitorului în Domeniul Social – 2030, iar pe managerii și trainerii din organziațiile sociale să consulte recomandările pentru crearea unei culturi bazate pe învățare la locul de muncă. Aceeași recomandare o am și pentru instituțiile de învățămând și autoritățile publice. De asemenea, încurajez participarea la cursurile susținute de CONCORDIA Academia, coordonatorul proiectului FOCUS, un centru de excelență în formarea profesioniștilor din social

Poate cel mai important aspect legat de rezultatele proiectului FOCUS este că acestea pot fi folosite în mod personalizat atât de instituțiile de învățământ, cât și de autorități și de profesioniști din mediul privat. În cazul SOSU Østjylland, ce funcționează ca instituție de învățământ, ne vom concentra pe competențele identificate și felul în care le putem dezvolta în rândul studenților din Danemarca.

Chiara Muzzi, Project Manager IFOA – Istituto Formazione Operatori Aziendali (Italia)

1. Cum a fost experiența de a fi partener în cadrul proiectului FOCUS?

Să fac parte din proiect a fost foarte util din punct de vedere al dezvoltării mele profesionale și personale. Am avut parte de numeroase training-uri și am participat la conferințe și consultări care m-au întărit ca profesionist. În ceea ce privește organizația din care fac parte, IFOA – Istituto Formazione Operatori Aziendali, aceasta a beneficiat enorm de pe urma networking-ului și a noilor relații pe care și le-a creat la nivel european.

2. Cum vei folosi rezultatele proiectului FOCUS în activitatea ta din viitor?

Rezultatele proiectului ne-au permis să dobândim o imagine mult mai detaliată a sectorului social în momentul de față. Faptul că am fost în strânsă legătură cu parteneri din alte țări ne-a ajutat să preluăm niște bune practici care ne vor fi de folos în activitatea noastră de acum înainte. Mai mult, vom implementa la nivel național ceea ce am învățat și vom extinde scopul trainingul pilot pe care l-am testat în cadrul FOCUS.

3. Care sunt principalele concluzii cu care ai rămas? Cum te vor ajuta pe tine ca profesionist în domeniul social?

Prin natura sa, proiectul FOCUS te provoacă să privești către viitor, iar prospectarea acestuia nu e întotdeauna facilă de vreme ce activitatea noastră persupune rezolvarea de chestiuni urgente zi de zi.

A-ți lua timp și a încerca să te proiectezi într-un viitor incert ,care implică și riscuri și oportunități, a fost uneori dificil pentru mine, dar de fiecare dată satisfacția a fost foarte mare. În urma exersării în mod repetat a metodelor de prospectare a viitorului, am dobândit un nou fel de a gândi, care cu siguranță m-a transformat ca profesionist în domeniul social.

4. În ce fel ți-a fost util acest proiect?

Proiectul ne-a ajutat să ne creăm noi relații, dar și să le îmbunătățim pe cele vechi. IFOA a avut șansa să inoveze la nivel local, într-un sector în care rareori se experimentează cu lucruri noi.

5. Ce ai învățat nou despre tine în timpul proiectului?

Am învățat că prospectarea viitorului este cea mai bună cale de a răspunde eficient la schimbările pe care le trăim. Deși nu suntem capabili să previzionăm toate schimbările, putem să avem în vedere cele mai mari trend-uri, informându-ne constant. A răspunde provocărilor din prezent fătă a ține cont de viitor conduce la ineficiență și, pe termen lung, la disatifacție la locul de muncă.

6. În ce mod crezi că este util proiectul FOCUS pentru profesioniștii din domeniul social?

Cred că proiectul FOCUS poate fi folosit ca ghid pentru oricine lucrează în domeniul social. Pe website-ul proiectului, puteți găsi numeroase recomandări care îi ajută pe profesioniștii din domeniul social să rămână relevanți și să răspundă în mod eficient dificultăților pe care le întâmpină.

7. Cum pot profesioniștii din domeniul social să beneficieze la maximum de rezultatele proiectului? Dar managerii, supervizorii și cei care formează profesioniștii din domeniul social?

Pe de-o parte, Portofoliul Competențelor Viitorului în Domeniul Social – 2030 este un raport care te ajută să cunoști care sunt competențele esențiale pe care profesioniștii ar trebui să le dezvolte.

În al doilea rând, politica de învățare ce are la bază o consultare Delphi cu opt experți conține recomandări pe care atât trainerii care lucrează pe cont propriu în sectorul social, cât și managerii din organizații le pot implementa pentru a spori calitatea serviciilor lor de formare. Recomandările se aplică inclusiv factorilor de decizie care pot schimba felul în care se raportează la învățare.

În final, curricum-ul de training ce conține o structură modulară și care se bazează pe experiențe testate le permite trainerilor să inspire și să construiască experiențe de învățare inovatoare, dar și eficiente.

Learn More

6 pași pentru o cultură a învățării la locul de muncă

Lumea în care trăim este într-o mișcare accelerată cu efecte importante în plan social și economic. De aceea, este nevoie ca organizațiile din domeniul social să se adapteze rapid la circumstanțele în schimbare, iar acest lucru necesită procese rapide de învățare.

Ceea ce trebuie să dobândească profesioniștii din domeniul social, ca beneficiari ai acestor procese de formare, este stăpânirea unor instrumente practice orientate spre soluții care să le permită să surprindă și să înțeleagă noile tendințe și să găsească cele mai eficiente și adecvate soluții la provocările cu care se confruntă. Aceste instrumente sunt adesea introduse și experimentate în timpul diferitelor formări, dar, deseori, nu ajung să fie integrate în mod sistematic în munca de zi cu zi.

În continuare, poți citi despre felul în care profesioniștii din domeniul social pot dobândi aceste abilități și cum putem crea o cultură a învățării la locul de muncă. Acestea sunt principalele concluzii ale consultării Delphi, realizată în cadrul proiectului FOCUS cu implicarea profesioniștilor din Austria, Danemarca, Italia și România cu privire la cei mai importanți factori care facilitează o cultură a învățării la locul de muncă.

1. Învățarea experiențială ar trebui să joace un rol mai important în formarea în domeniul social, într-o relație simbiotică între teorie și practică. Angajații au nevoie să își îmbunătățească capacitatea de a găsi soluții pentru situațiile de zi cu zi, dar și să conecteze noile soluții cu fundamente teoretice care să susțină o înțelegere pe termen lung a metodelor de lucru și proceselor. Astfel, profesioniștii vor avea capacitatea de a observa, reflecta, conceptualiza și exprima experiența lor pentru a o împărtăși cu ceilalți.

Recomandarea 1 – Pentru a conecta teoria și practica, experții sugerează o formare bazată pe exemple din activitatea curentă și studii de caz. Programele inovatoare de învățare la locul de muncă ar putea fi bazate pe o combinație de simulări, învățare între egali și discuții critice despre conflictele culturale și de valori cu care se confruntă profesioniștii.

2. Reflecția, ca piatră de temelie. Într-o „călătorie de învățare” ideală, reflecția asupra cazurilor reale este esențială. Profesioniștii din domeniul social ar trebui să poată reflecta asupra cazurilor și a managementului de caz, explorând fundamentele teoretice, abordările sistemice, emoțiile individuale, atitudinile personale, intuițiile și experiențele lor, precum și pe cele ale colegilor.

Recomandarea 2 – Reflecția asupra managementului de caz alături de colegi (în special cea realizată în cadrul echipei multidisciplinare/interinstituționale cu sprijinul unui supervizor) într-o întâlnire săptămânală/bilunară este printre cele mai eficiente instrumente de învățare, deoarece asigură continuitate, un mediu de învățare stabil și relevanţă.

3. Avantajul cheie al învățării la locul de muncă este că participanții își dezvoltă expertiza nu numai prin dobândirea de abilități tehnice sau competențe personale și sociale, ci și prin socializarea la locul de muncă. Învățarea nu are loc într-un vid, ci într-un context relațional cu alți specialiști, fie că este vorba de colegi sau de un profesor/formator/mentor/supervizor. Acest context relațional trebuie să fie caracterizat de o abordare în care ”eșecul” este permis (”safety to failure”) pentru că sunt controlate posibilele consecințe: profesorul, formatorul și angajatorul crează un mediu de lucru și de învățare în care curiozitatea și învățarea experiențială sunt încurajate.

Recomandarea 3 – Conștientizarea și explicitarea valorilor trăite, a culturii organizației și modului în care aceasta se exprimă reprezintă elemente de forță ale unei organizații ”deschise”, iar acest lucru poate fi realizat printr-un dialog real cu membrii săi.

4. Oamenii care lucrează în domeniul social au valori bine definite și sunt adesea motivați de ideea de a face o diferență reală în lume. Pentru a experimenta creșterea și autoeficacitatea, ei trebuie să simtă că sunt ”ascultați și auziți” nu numai în afara, ci și în interiorul organizației. Organizațiile care învață sunt caracterizate de un mediu în care angajații îndrăznesc să gândească cu voce tare, să experimenteze și să încerce lucruri noi. Aceste organizații se remarcă de multe ori printr-un grad mai ridicat de bunăstare a angajaților.

Recomandarea 4 – Implicarea în luarea deciziilor, participarea la analiza critică a alternativelor și definirea criteriilor de judecată sunt oportunități de învățare la îndemâna managerilor. Mai departe, capacitatea acestora de facilitare, (servant) leadership și integrare de soluții vor fi cele care vor determina încrederea specialiștilor și motivația lor de a se implica în astfel de parcursuri.

5. Participare la toate nivelurile. Învățarea la locul de muncă presupune interacțiunea cu cel puțin două grupuri de stakeholderi:

(1) Alte organizații care participă la intervenția socială la nivelul teritoriului de referință: prin urmare, organizațiile trebuie să fie parte a rețelelor existente (de exemplu: asociații profesionale, coaliții). Evident, această participare trebuie să aibă un impact benefic, de cele mai multe ori legat de accesul la practicile de succes și politicile eficiente ce aduc bunăstare socială. Rețelele de mari dimensiuni pot fi utile în ceea ce privește punerea la dispoziție a resurselor tehnice și a celor mai bune practici pentru un public larg sau atunci când pledează pentru schimbări în politici (advocacy). Rețelele mai mici, pe de altă parte, sunt mai potrivite ca medii de învățare, deoarece interacțiunile personale creează un spațiu mult mai bun și mai semnificativ pentru creșterea profesională.

(2) Beneficiarii serviciilor sociale care trebuie să fie implicați activ, folosind abordări participative adaptate. Profesioniștii din domeniul social pot învăța într-adevăr multe de la ei.

Recomandarea 5 – Accesul la programele de formare continuă, informale sau mai structurate, biblioteci online și centre de resurse tehnice pentru profesioniști poate fi facilitat prin intermediul platformelor și coalițiilor colaborative. Întrebați-vă care sunt cele mai importante rețele în care doriți să vă implicați și care este interesul dumneavoastră de a participa, în special cel legat de învățare? Profitați și aduceți în organizația dumneavoastră ceea ce ați învățat?

6. Implicarea angajaților în învățarea la locul de muncă este un punct crucial. Orice schimbare implică și rezistență, iar pentru a o depăși este nevoie să identificăm o motivație mai puternică decât efortul ce ne este cerut. Diferența o pot face:

  • existența unei politici interne pentru managementul informației (knowledge management). Aceasta oferă angajaților un cadru adecvat pentru a-și putea analiza activitatea practică, a identifica competențele și realizările relevante, a evalua impactul intervențiilor de succes și a valorifica în continuare strategiile de lucru, metodologiile și instrumentele utilizate în timpul acestor intervenții.
  • strategia de dezvoltare a competențelor organizaționale și resursele alocate. Transferul de competențe între colegi ar putea fi, de asemenea, o strategie motivațională. Acest lucru va necesita ca angajații să fie conștienți de competențele lor și să fie încurajați să ofere cunoștințele, abilitățile și metodele lor altora din interiorul și din afara organizației. Certificarea transparentă a competențelor (atât pentru uz intern, cât și extern) în vederea dezvoltării unui portofoliu profesional al angajatului. Certificarea externă a competențelor este considerată a fi un avantaj.

Recomandarea 6 – Pe lângă instrumentele de evaluare a competențelor, managerii ar putea folosi discuțiile periodice de evaluare și stabilire a obiectivelor angajatului pentru a explora obiectivele de competență ale acestuia. De asemenea, feedback-ul oferit de manager și colegi, experiența și posibilitatea de a reflecta asupra ei sunt vitale în conștientizarea nivelului de competență al angajatului.

Learn More